Romana


PRIMARIA COMUNEI ROZAVLEA




PREZENTARE LOCALA

    In acest cuib al romanismului, leagan al descalecatorilor de tara, si-au crescut maramuresenii fiii de-a lungul timpului, fara a-si pierde in negura greutatilor vietii, limba, obiceiurile, portul, ramanand demni urmasi ai dacilor, iubitori de libertate, dreptate si stapani in tara lor. In acest taram legendar se gaseste asezata si comuna Rozavlea la 4 km de Cuhea, azi Bogdan Voda, resedinta voievozilor maramureseni. Rozavlea, a carei mentiune scrisa apare pentru prima data, in urma cu peste 600 de ani, sub denumirea de "Villa Iohanis Woiwode" - 1373, localitate cu nume de rezonanta legendara, este asezata din punct de vedere geografic, in Depresiunea Maramuresului pe Culoarul Izei.
    Atestata documentar doar in anii 1326, 1353, 1373, (cf. C. Suciu - Dictionar istoric al localitalilor din Transilvania 4 vol. IL lit. O-2, pag. 86, editia 1968) vechimea asezarii Rozavlea si continuitatea populatiei pe aceste locuri este mult mai mare, marturire stand descoperirile arheologice.
    Gospodaria taraneasca din Rozavlea se inscrie in tipologia gospodariilor maramuresene. Din punct de vedere administrativ, teritoriul comunei este situata in jumatatea nord-estica a judetului Maramures, pe drumul judetean 186 ce leaga Sighetu-Marmatiei de zona miniera Borsa. Fata de resedinta judetului Maramures, municipiul Baia Mare, Rozavlea este asezata la o distanta de 97 de km legatura facandu-se peste Pasul Gutai. Fata de municipiul Sighetu Marmatiei, cel mai mare oras al Maramuresului istoric, Rozavlea se gaseste la o distanta de 32 de km.
    Relieful - specificul etnografic si folcloric, prezenta a doua monumente de arhitectura feudala religioasa din lemn, cu picturi pe panza si icoane din lemn pictat, traditionala ospitalitate a locuitorilor, confera  potential turistic comunei.
    Unul din elementele fundamentale ale artei populare maramuresene o reprezinta celebrele porti din lemn de stejar sau alte esente. Acestea si-au cucerit faima prin armonia perfecta dintre partile componente si prin metaforica aleasa a ornamentului. In amenajarea si infrumusetarea interioara a locuintelor, rolul principal revine femeilor, care vor tese atat textile de interior, cat si piese de imbracaminte. Toate le gasim asezate pe ruda din casa, pe pereti, pe masa, pe paturi. In cadrul textilelor de interior, o nota aparte o au cergile din lana care au evoluat de-a lungul vremii, de la cromatica simpla oferita de cularea naturala a lanii si tesute in varste (negru-alb).
    Piesele de imbracaminte
sunt  realizate tot manual, in tiara (razboi de tesut) sau cusaturi realizate de femei si fete. Elementele componente ale portului barbatesc sunt┼×
  • cusma (caciula) avand forma celor ce se gasesc sculptate pe Columna lui Traian,
  • clopul (palaria),
  • camasa,
  • pieptarul,
  • sfetirul,
  • cojocul,
  • lecrecul,
  • gatiile (un fel de pantaloni din panza de canepa, purtati vara),
  • cioarecii pentru perioada de iarna, tesuti din lana si trecuti prin piua,
  • coltunii (ciorapi de lana),
  • obielele tesute din acelasi material cu cioarecii, 
  • traistocul (o mica geanta care se purta pe umar tesuta din lana, divers colorata),
  • opincile, din piele de vitel, porc, mai nou, din cauciuc,
  • chimirul, curea lata din piele tabacita, in care se purtau cutitul, amnarul, banii, iasca, tutunul etc.
    In trecut barbatii de peste 40 de ani purtau plete lungi, ca o podoaba a capului. Unii isi lasau barba mare. Copiii si feciorii isi impodobesc clopurile si cusmele in zilele de sarbatoare cu flori naturale numite strut. Portul femeiesc este mai complicat. Pe cap se poarta o panzatura (naframa, batic) colorata. In jurul gatului se puneau zgardane din margele divers colorate si asezate intr-o riguroasa ordine geometrica. Camasa la inceput imbraca tot trupul. In zilele noastre camasa imbraca numai bustul. Gura camasii numita gurita este foarte mica iar extremititile manecilor sunt incretite si se numesc "bezen".  Manecile sunt ornate cu broderii si cusaturi artistice, numite "pogmate". Poalele sunt impodobite cu colti si sunt tivite cu acul. Foarte frecventd este si "suman" care la inceputuri era facuti din lana. In sarbatori, peste camasa se poarta "pieptar" sau "chit". Pieptarul este un cojoc din piele cu blanita de oaie in interior, ornat cu broderii in nuanta  de rosu si maro. Chitul este confectionat din postav de lana, tesut in casa si dus la valtoare. Din acelasi material se confeclioneaza lecrecul, care se poarta iarna si este de culoare, negru, albastru inchis sau verde inchis.
    In picioare se poarta opinci de "oarga" - piele de bovine - de culoare galbena, sau in zilele noastre, cizme din piele de culoare neagra. Opincile sunt legate cu curele mici in jurul gleznei. Vara se folosesc coltunii iar iarna obiele din lana. Ca accesorii sunt traistoacele, traistele, sau, cu mult timp in urma, desagii, confectionate din lana, cu tesatura in doua ite, in patratele, alternand albul cu negrul. Majoritatea obiceiurilor de peste an sunt legate de norocul si fericirea gospodariei, de sanatatea oamenilor si a vitelor, de muncile agricole, de fertilitatea solului, de maritatul fetelor etc.


Copyright Author - MindMagnet Software Romania - developed for KYO INC